Schema misiunii DART care arată impactul asupra Didymos. Observațiile lidarului PALT vor evidenția și calcula schimbarea orbitei lunii în jurul corpului principal. Schema misiunii DART care arată impactul asupra Didymos. Observațiile lidarului PALT vor evidenția și calcula schimbarea orbitei lunii în jurul corpului principal.

Înca de la începutul anului 2020 departamentul de Teledetecție al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronică a fost implicat în proiecte ale Agenției Spațiale Europene (ESA) legate de misiunea HERA. HERA este prima misiune de apărare planetară, parte a unui efort internațional de deviere a unui asteroid, realizat în colaborare cu NASA (misiunea DART- Double Asteroid Redirection Test). 

Obiectivul misiunii este devierea unui asteroid dintr-un sistem binar de asteroizi cunoscut sub numele de Didymos, aflat la aproximativ 10 milioane km de Terra. Prima etapă a misiunii constă într-un impact cinetic cu luna asteroidului Didymos, iar în cea de-a doua etapă misiunea ESA va monitoriza efectul impactului asupra traiectoriei asteroidului.

Experții institutului nostru sunt implicați în realizarea modulului (Planetary ALTimeter -PALT) folosit la măsurarea noii traiectorii a asteroidului deviat după impact. Noul modul lidar va fi capabil să măsoare această traiectorie cu o precizie de 0.1 m. Experții INOE sunt implicați în proiectarea, construcția, testarea funcționalității optice, precum și în realizarea echipamentelor de suport optic de la sol.

Prima etapă a misiunii spațiale a fost inceputa prin lasarea DART pe 24 noiembrie 2021, iar impactul cu asteroidul este prevăzut la sfârșitul lunii septembrie 2022. Lansarea satelitului HERA este programată pentru octombrie 2024, iar întâlnirea cu asteroidul este prevăzută pentru decembrie 2026- ianuarie 2027.

Planetary ALTimeter (PALT)- modulul realizat cu participarea expertilor din cadrul INOE

Credit: https://www.heramission.space/hera-instruments 

Contact:

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronică

Departamentul de Teledetecție

Dr. Anca Nemuc: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.